În acest articol vă voi arăta cât durează în general în piața românească realizarea unui site de prezentare WordPress standard, fără funcționalități speciale, pe baza experienței mele și a observațiilor din piață.
Am realizat peste 150 site-uri de prezentare WordPress din 2013 încoace și una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc, după „cât costă?”, este „cât durează?”.
DISCLAIMER IMPORTANT: Timpii prezentați în acest articol sunt orientativi și se referă la site-uri de prezentare WordPress clasice (maximum 10-15 pagini, fără funcționalități complexe).
Durata exactă depinde de:
- Complexitatea proiectului specific;
- Cât de repede furnizați materialele necesare (texte, imagini, logo);
- Numărul de revizii solicitate;
- Funcționalități suplimentare;
- Perioada anului (sărbători, concedii)l
- Disponibilitatea prestatorului ales de dvs. în perioada respectivă etc.
Pentru un răspuns exact pentru proiectul dumneavoastră, este nevoie de o discuție concretă despre ce aveți nevoie.
Despre ce vorbim în acest articol?
Înainte să discutăm despre durata de realizare a unui site de prezentare WordPress, trebuie să clarific exact despre ce tip de site este vorba.
Ce înseamnă „site de prezentare WordPress standard„?
Este vorba despre:
- Maximum 10-15 pagini (Acasă, Despre noi, Servicii, Portofoliu, Contact etc.);
- Design responsive (funcționează pe telefon, tabletă, desktop);
- Formulare de contact standard;
- Optimizare SEO on-page de bază;
- Integrări simple (Google Maps, social media);
- Fără funcționalități speciale sau complexe.
Nu vorbim în acest articol despre site-uri custom, magazine online, aplicații web, site care conțin rezervări online, calculatoare complexe, integrări avansate, sisteme de membri etc.
Durata realistă pentru un site de prezentare WordPress
În general, furnizorii de servicii web design livrează un site de prezentare WordPress în următoarele intervale orientative:
Site simplu (5-7 pagini)
Durată orientativă în piață: 2-4 săptămâni
Ce include de obicei un site simplu:
- Pagini standard: Acasă, Despre noi, Servicii, Contact, eventual Blog;
- Design responsive bazat pe o temă WordPress;
- Personalizare: culori, logo, fonturi, imagini;
- Formulare de contact de bază;
- Optimizare SEO on-page;
- Integrări simple (Google Maps, linkuri social media);
Acest timp presupune că se respectă următoarele condiții:
- Clientul furnizează toate materialele la timp (texte, imagini, logo);
- Nu apar modificări majore în timpul proiectului;
- Maximum 2 runde de revizii;
- Nu se solicită funcționalități suplimentare pe parcurs;
Comunicarea este promptă de ambele părți
Site mediu (10-15 pagini)
Durată orientativă în piață: 3-6 săptămâni
Ce include de obicei un site mediu:
- Mai multe pagini de servicii sau produse (descrieri detaliate);
- Pagini suplimentare: Întrebări frecvente, Portofoliu/Lucrări anterioare, Blog cu articole, Echipa, Cariere etc.;
- Design mai personalizat și mai atent la detalii;
- Mai mult conținut de creat și optimizat SEO;
- Formulare mai complexe (nu doar contact simplu);
Acest timp presupune aceleași condiții ca la site simplu.
Tabel rezumativ – durate orientative
Pentru o vizualizare rapidă, iată un tabel cu duratele orientative pentru site-uri de prezentare WordPress în piața românească:
Tip site | Număr pagini | Durată orientativă | Condiții |
|---|---|---|---|
Site simplu | 5-7 pagini | 2-4 săptămâni | Materiale gata, comunicare promptă, max 2 revizii |
Site mediu | 10-15 pagini | 3-6 săptămâni | Materiale gata, comunicare promptă, max 2 revizii |
Site mare | 15-20 pagini | 4-8 săptămâni | Mai mult conținut, mai multe revizii posibile |
Disclaimer important: Duratele de mai sus sunt ESTIMATIVE și variază de la un furnizor la altul.
Durata reală poate fi mai scurtă sau mai lungă în funcție de:
- Cât de repede furnizați materialele necesare (texte, imagini, informații despre afacerea dvs.)
- Complexitatea designului dorit;
- Numărul și tipul reviziilor solicitate;
- Funcționalități suplimentare cerute pe parcurs;
- Disponibilitatea furnizorului în perioada respectivă;
- Perioada anului (sărbători, concedii);
Experiența și procesul de lucru al furnizorului.
Aceste sunt durate generale din piață. Fiecare furnizor (freelancer sau agenție) are propriile timpi în funcție de experiență, volum de lucru și metodă de lucru.
Ce influențează durata proiectului?
Din experiența mea, iată factorii care pot accelera sau întârzia semnificativ un proiect.
Tabel – Impact factori asupra duratei de realizare a unui site web de prezentare WordPress
Factor | Impact mic (0-3 zile) | Impact mediu (1-2 săpt) | Impact mare (2-4+ săpt) |
|---|---|---|---|
Materiale client | Tot gata din start | Pregătire parțială | Lipsesc complet |
Comunicare | Răspuns în 24h | Răspuns în 2-3 zile | Răspuns în 5-7 zile |
Revizii | 1-2 runde normale | 3-4 runde | 5+ runde sau schimbări majore |
Funcționalități | Fără modificări | Adăugări minore | Funcționalități complexe noi |
Perioada an | Perioadă normală | Aproape de sărbători | Sărbători majore |
Materialele de la client
Acesta este cel mai important factor care influențează durata proiectului.
Dacă aveți materialele gata, proiectul merge mult mai rapid și fără întreruperi.
Materiale necesare:
- Texte pentru toate paginile (sau măcar informațiile detaliate pe baza cărora freelancerul sau firma de web design cu care lucrați să scrie textele)
- Logo (dacă nu aveți, un designer grafic trebuie să îl realizeze);
- Imagini de calitate pentru site (produse, echipă, sediu etc.), video etc.
- Informații clare despre afacere, servicii, valori
Dacă NU aveți materiale, proiectul poate dura mult mai mult față de estimarea inițială:
- Firma cu care lucrați trebuie să scrie textele împreună cu dvs. (multe discuții înainte și înapoi pentru a înțelege exact ce doriți să comunicați);
- Firma trebnuie să aleagă imagini potrivite sau să se realizeze fotografii ale produselor sau serviciilor dvs.;
- Multe întrebări de clarificare despre afacere, servicii, publicul țintă
Recomandarea mea: Chiar dacă nu aveți texte scrise profesional, pregătiți măcar un document cu informații detaliate despre:
- Ce face afacerea dumneavoastră;
- Ce servicii/produse oferiți;
- Cine sunt clienții dumneavoastră;
- Ce vă diferențiază de concurență;
- Ce mesaj doriți să transmiteți vizitatorilor etc.
Reviziile proiectului
Reviziile sunt normale și necesare în orice proiect, dar problema apare când devin excesive sau cer schimbări majore.
Ce e inclus în general în prețul inițial, dar poate întârzia proiectul cu circa 3…5 zile:
- 1-2 runde de revizii pentru aspectul general;
- Corecții minore: culori, fonturi, dimensiuni text, imagini;
- Ajustări de detaliu pentru layout și spațiere;
- Corecții de texte (greșeli, formulări) etc.
Ce prelungește proiectul și poate modifica prețul:
- „Vreau să schimb complet designul după ce am văzut prima versiune”;
- Revizii de 5-10 ori pentru aceeași pagină fără să fiți sigur ce doriți exact;
- Schimbări majore de structură după ce s-a convenit deja organizarea conținutului;
- Adăugare de pagini noi care nu erau în brieful inițial;
- Mai mult de 3 runde de revizii.
Acestea pot adăuga 1-2 săptămâni (sau mai mult) + costuri suplimentar.
IMPORTANT: De aceea, la început trebuie clarificat exact ce doriți, pentru a evita surprize neplăcute pe parcurs pentru ambele părți.
Funcționalități suplimentare
Dacă în timpul proiectului solicitați funcționalități care nu au fost discutate inițial, durata și costul se modifică.
Exemple de funcționalități suplimentare:
- Integrări cu sisteme externe (CRM, facturare, newsletter etc.)
- Formulare complexe cu logică condiționată
- Zone cu acces restricționat (membri, login)
- Calculatoare personalizate (de preț, de cost etc.)
- Sisteme de rezervări online
- Orice cerință „custom” care nu era în brief inițial
Durata poate crește semnificativ, la fel și prețul.
Comunicarea
Viteza de comunicare influențează direct durata proiectului.
Comunicare rapidă = proiect rapid, care merge fără pauze:
- Răspundeți la întrebări în 1-2 zile;
- Furnizați feedback la design în 2-3 zile;
- Sunteți disponibili pentru clarificări când este nevoie.
Comunicare lentă = proiect lent:
- Răspundeți la întrebări după 5-7 zile
- Lăsați feedback-ul „pe mai târziu”
- Nu sunteți disponibili pentru discuțiiÎ
n acest caz proiectul se poate lungi foarte mult.
Perioada anului
Proiectele pot întârzia sau se pot programa diferit în anumite perioade:
Perioade aglomerate:
- Înainte de sărbători (toată lumea vrea site gata înainte de Crăciun sau Paște);
- Septembrie-octombrie (mulți reiau proiectele după vară);
Perioade mai „lente”:
- Vară (iulie-august) – mulți clienți sunt în concediu
- Sărbători (decembrie, săptămâna Paștelui) – program redus
De aceea, în cazul în care lucrați cu mine, în cazul concediilor planificate:
- Dacă am concediu planificat, vă anunț din timp;
- Dacă dumneavoastră plecați în concediu, proiectul se întrerupe.
De aceea, la brieful inițial clarific întotdeauna:
- Aveți un deadline urgent?
- Sunt perioade când nu sunteți disponibil?
- Când doriți să fie gata site-ul?
- Va prezint procesul meu de lucru pas cu pas.
Procesul meu de creare site web de prezentare WordPress
Iată exact cum arată procesul de realizare a unui site de prezentare WordPress la mine:
Pas 1: Brief inițial și clarificări (1-2 zile)
În această etapă:
- Discutăm despre afacerea dumneavoastră, obiective, publicul țintă;
- Stabilim structura site-ului (câte pagini, ce conținut pe fiecare);
- Clarificăm exact ce aveți nevoie și ce NU aveți nevoie;
- Discutăm despre deadline-uri și disponibilitate;
- Vă ofer o ofertă clară cu preț fix și termene orientative;
Ce am nevoie de la dumneavoastră:
- Să-mi spuneți clar ce face afacerea dumneavoastră
- Ce obiective aveți cu site-ul (generare lead-uri, prezentare portofoliu, informare clienți etc.);
- Cine sunt clienții dumneavoastră țintă;
- Ce vă place/nu vă place la site-urile concurenței;
- Exemple de site-uri care vă plac (nu neapărat din domeniul dumneavoastră).
Pas 2: Pregătire materiale și conținut (3-10 zile, depinde de client)
După ce acceptați oferta, începem pregătirea materialelor.
Ce am nevoie de la dumneavoastră:
- Texte pentru toate paginile SAU informații detaliate pe baza cărora scriu eu textele;
- Logo;
- Imagini și eventual video: produse/servicii, echipă, sediu, lucrări anterioare etc.;
- Informații pentru contact (adresă, telefon, email, program), datele firmei etc.
Acest pas poate dura mai mult sau mai puțin:
- Dacă aveți tot gata: 1-2 zile
- Dacă trebuie să pregătiți materiale: 5-7 zile
- Dacă trebuie să scriem textele împreună: 1-2 săptămâni
Pas 3: Structură și organizare conținut (2-3 zile)
În această etapă pregătesc structura tehnică și organizez conținutul:
- Pregătesc arhitectura informațională a site-ului
- Organizez conținutul pe pagini în mod logic
- Optimizez textele pentru SEO (dacă scriu eu textele)
- Pregătesc titluri, meta descrieri pentru fiecare pagină
Pas 4: Design și dezvoltare (1-2 săptămâni)
Ce fac în general în această etapă:
- Aleg tema WordPress potrivită pentru nevoile dumneavoastră (în general folosesc tema GeneratePress Premium, care este una dintre cele mai rapide teme WordPress din lume),
- Personalizez designul (culori, fonturi, layout, spațieri)
- Dezvolt toate paginile conform structurii stabilite
- Instalez și configurez funcționalitățile necesare (formulare de contact, hartă Google etc.)
- Optimizare SEO on-page completă (titluri, meta descrieri, heading-uri, URL-uri)
- Optimizare imagini pentru viteză de încărcare
- Testare responsive pe desktop, tabletă, telefon.
Durata acestei etape depinde de:
- Numărul de pagini;
- Complexitatea designului dorit;
- Funcționalități solicitate etc.
Pas 5: Prima rundă de revizii (3-5 zile)
După ce site-ul este dezvoltat, vă trimit link către versiunea de lucru pentru feedback.
Ce verific împreună cu dumneavoastră:
- Vă place designul general?
- Culorile și fonturile sunt ok?
- Structura și organizarea conținutului sunt corecte?
- Textele sunt corecte? (dacă le-am scris eu sau dacă le-ați furnizat dumneavoastră)
- Imaginile sunt poziționate corect?
- Funcționalitățile merg cum trebuie? (formulare, hartă etc.)
Feedback-ul dumneavoastră trebuie să fie:
- Clar și concret: „schimbă culoarea butonului din albastru în verde” NU „nu-mi place, schimbă ceva”;
- Organizat: toate observațiile într-un singur email sau document, nu 10 emailuri separate;
- Realist: modificări ce țin de ce am convenit inițial.
Implementez modificările solicitate în 2-3 zile.
Pas 6: A doua rundă de revizii (2-3 zile)
După prima rundă de modificări, vă trimit din nou site-ul pentru ultimele ajustări.
În această etapă:
- Verificați dacă modificările anterioare au fost implementate corect;
- Solicitați ultimele corecții minore;
- Confirmați că totul este ok pentru lansare;
- Implementez ultimele ajustări în 1-2 zile.
Pas 7: Testare finală și livrare (2-3 zile)
Înainte de a declara site-ul gata, fac o verificare finală completă:
Testare tehnică:
- Testez pe toate dispozitivele (desktop mare, laptop, tabletă, telefon)
- Verific toate formularele (trimit teste pentru a vedea că primesc emailurile)
- Testez toate linkurile interne și externe
- Verific viteza de încărcare
- Verific dacă toate imaginile se încarcă corect
- Testare în mai multe browsere (Chrome, Firefox etc.)
Verificări SEO:
- Toate paginile au titluri și meta descrieri
- Imaginile au atribute alt
- URL-urile sunt curate și optimizate
- Heading-urile (H1, H2, H3) sunt folosite corect
- Site-ul este indexabil de Google
Predare și scurt training:
- Vă predau site-ul, cu toate parolele de acces;
- Vă explic cum să modificați conținutul (dacă este cazul)
- Vă arăt cum funcționează panoul de administrare WordPress.
Cum puteți accelera procesul de creare a unui site web
Dacă aveți nevoie ca site-ul să fie gata mai repede, iată ce vă ajută:
- Aveți toate materialele gata din start, economisiți în general circa 1…2 săptămẫni:
- Texte scrise (sau măcar informații foarte detaliate)
- Logo în format bun
- Imagini de calitate
- Informații cât mai complete despre afacere și servicii.
- Pentru ca site-ul să avanseze făra pauze:
- Răspundeți prompt la întrebări și feedback
- Verificați e-mailurile zilnic;
- Răspundeți la întrebări în maxim 1-2 zile;
- Furnizați feedback la design în 2-3 zile maximum;
- Feedback clar și organizat, pentru a se putea implementa rapid modificările cerute de dvs.
- Feedback incorect: „Nu-mi place, schimbă ceva”
- Feedback corect: „Schimbă culoarea butonului din albastru în verde și mută logo-ul 20px mai jos”
- Toate observațiile într-un singur email, nu 10 emailuri separate pe parcursul a 3 zile.
- Evitați schimbări majore pe parcurs pentru a se putea respecta termenul inițial:
- Nu solicitați design complet diferit după ce ați văzut prima versiune;
- Nu adăugați funcționalități noi care nu erau în brief;
- Nu schimbați structura site-ului în timpul dezvoltării.
- Fiți disponibili pentru discuții când este nevoie, pentru a se putea rezolva problemele imediat, nu după o săptămână
- Dacă apar întrebări de clarificare, răspundeți repede;
- Dacă trebuie să discutați ceva la telefon, fiți disponibili;
Cu toate acestea optimizate, un site simplu (5-7 pagini) poate fi gata în 2 săptămâni, iar unul mediu (10-15 pagini) în 3-4 săptămâni.
Modificări în timpul proiectului de realizare site web
Este important să clarificați ce se întâmplă dacă solicitați modificări majore în timpul lucrului:
- Situația 1: Reviziile normale (incluse în preț), pot întârzia proiectul cu 3-5 zile în total:
- Ajustări de culori, fonturi, dimensiuni text;
- Corecții de texte (greșeli, reformulări);
- Modificări minore de layout;
- Schimbare imagini;
- Maximum 2 runde de revizii.
- Situația 2: Schimbări moderate (pot modifica prețul), în general se necesită suplimentar circa 1…2 săptămâni:
- „Vreau alt design complet după ce am văzut prima versiune”
- Adăugare de 3-5 pagini noi față de brieful inițial
- Funcționalități noi nesolicitate inițial (dar nu complexe)
- Mai mult de 3 runde de revizii
- Schimbări repetate fără o direcție clară
Cum procedez eu în aceste situații:
- Vă anunț că modificarea depășește ce am convenit;
- Estimez timpul și costul suplimentar;
- Continuăm doar după ce sunteți de acord cu noul cost și noul termen.
- Situația 3: Schimbări majore (modifică sigur prețul și termenele de livrare), practic este un proiect nou, necesitând o ofertă nouă și un contract nou:
- Restructurare completă a site-ului
- Adăugare de 10+ pagini noi
- Funcționalități complexe neplanificate (rezervări, calculatoare, integrări complexe etc.)
- Schimbare totală a conceptului
Politica mea de lucru
Prefer să fim clari de la început despre ce includem și ce nu în proiect.
Dacă apar solicitări suplimentare în timpul proiectului, vă spun transparent:
- Cât timp adițional necesită;
- Dacă implică cost suplimentar (și cât);
- Estimare pentru timpul de livrare modificat etc.
Nu vreau surprize neplăcute pentru niciunul dintre noi, de aceea insist pe un brief detaliat la început și pe clarificarea tuturor cerințelor înainte de a începe lucrul efectiv.
Comparație cu piața – focus pe timpi
Nu am experiență directă de lucru cu alți furnizori, dar din observații în piață, iată duratele orientative:
- Platforme DIY (Wix, Squarespace etc.): Câteva ore până la câteva zile – rapid de configurat, dar rezultat generic;
- Freelanceri începători: 1-4 săptămâni (foarte variabil) – poate fi rapid sau haotic, calitate variabilă;
- Freelanceri cu experiență: 3-6 săptămâni pentru site standard – proces clar, calitate constantă;
- Agenții web design: 4-12 săptămâni – procese mai complexe, mai multe etape de aprobare.
Pentru comparație detaliată despre prețuri, servicii și pentru cine e potrivit fiecare opțiune, citiți: Cât costă un site web în România?
Semnale de alarmă la alți furnizori:
Din experiența discuțiilor cu clienți și din observațiile mele în piață, iată semnale de alarmă când alegeți un furnizor:
- Site gata în 24-48 ore – Template WordPress instalat în 2 ore, logo pus, culori schimbate, zero personalizare, zero optimizare SEO reală, zero atenție la detalii. Nu e posibil fizic să faci un site profesional în 24 ore, doar testarea pe toate dispozitivele și browsere-le necesită câteva ore.
- Între 1 zi și 6 luni, depinde – Nu au un proces clar, improvizează de la proiect la proiect. Un profesionist cu experiență știe să estimeze durata în funcție de ce solicitați. „Depinde” e ok, dar „depinde între 1 zi și 6 luni” e red flag.
- Nu oferă timeline clar – Lipsă de organizare sau lipsă de experiență. Dacă la întrebarea „cât durează?” răspunsul e vag fără nicio estimare, e semn de problemă.
„Când e gata e gata” – Lipsă de respect pentru timpul clientului. Un profesionist serios înțelege că aveți un business de condus și aveți nevoie să planificați.
Semne bune la un furnizor serios
Semne bune la un furnizor serios:
- Timeline clar cu etape – „brief 2 zile, design 1 săptămână, revizii 5 zile” etc.;
- Explică de ce durează atât – „pentru că trebuie să…, să…, să…”;
- Menționează factorii care pot întârzia – „depinde cât de repede furnizați materialele;
- Comunicare transparentă – dacă apare întârziere, vă anunță și explică;
- Întrebări detaliate la început – vrea să înțeleagă exact ce aveți nevoie.
Legătura între durata de realizare și costul unui site web
Durata și costul unui site sunt direct legate. Nu poți avea calitate, viteză și preț mic simultan:
- Site „gata în 24h” la 500 lei, înseamnă în realitate:
- Maximum 4-6 ore muncă efectivă
- Template instalat fără personalizare reală
- Texte copiate sau scrise superficial
- Fără optimizare SEO reală
- Fără timp pentru revizii și ajustări
- Fără testare pe toate dispozitivele
Aveți un site, dar nu unul care funcționează și aduce rezultate.
- Site realizat în 3-5 săptămân la un preț corect, înseamnă în realitate:
- 40-60 ore muncă efectivă
- Personalizare atentă a designului
- Conținut optimizat pentru SEO
- Timp pentru revizii și ajustări
- Testare completă
- Rezultat profesional care funcționează ani de zile
Aveți un site profesional care aduce clienți și se comportă corect.
Calitatea necesită timp, iar timpul costă bani, nu există scurtături reale în web design profesional.
Vă invit să citiți și articolul: Cât costă un site web în România?
Concluzie
Cât durează un site de prezentare WordPress în România?
Răspunsul scurt:
- În general, în piața românească: 3-6 săptămâni pentru un site standard (10-15 pagini), dacă materialele sunt gata și comunicarea este promptă.
- La mine: Similar, 3-5 săptămâni în condiții optime, dar fiecare proiect este diferit.
Răspunsul lung: Depinde de foarte mulți factori pe care i-am detaliat în acest articol:
- Numărul de pagini;
- Complexitatea designului;
- Disponibilitatea materialelor;
- Viteza de comunicare;
- Numărul de revizii;
- Funcționalități suplimentare;
- Perioada anului;
- Experiența și procesul furnizorului etc.
Cel mai important lucru: durata exactă pentru proiectul dumneavoastră se stabilește după o discuție concretă cu furnizorul ales despre ce aveți nevoie.
Nu există un răspuns universal, fiecare proiect este diferit și fiecare furnizor (freelancer sau agenție web design) lucrează în ritmul și cu procesele proprii.
Ceea ce pot garanta în cazul meu:
- Transparență – vă spun din start o estimare realistă;
- Comunicare – dacă apar întârzieri, vă anunț imediat;
- Calitate – prefer să dureze corect decât să livrez repede ceva slab;
- Prefer să fiu onest din start decât să promit lucruri nerealiste pe care nu le pot respecta.
Dacă vă gândiți la un site WordPress de prezentare și vreți să discutăm despre timeline și cost pentru situația dumneavoastră specifică, contactați-mă pentru o evaluare clară.
Vă voi pune câteva întrebări si vă voi oferi o estimare realistă de timp și cost.
Vă voi întreba despre:
- Ce tip de site aveți nevoie exact;
- Câte pagini și ce funcționalități doriți;
- Când aveți nevoie să fie gata;
- Ce materiale aveți deja pregătite.
Întrebări frecvente (FAQ)
Cât durează în general realizarea unui site WordPress de prezentare în România?
În general, în piața românească, un site WordPress de prezentare standard (10 - 15 pagini) durează 3 - 6 săptămâni de la semnarea contractului până la lansare, dacă materialele sunt furnizate prompt și comunicarea este rapidă. Un site simplu (5 - 7 pagini) poate fi gata în 2 - 4 săptămâni. Durata exactă depinde de: complexitatea proiectului, disponibilitatea materialelor de la client, viteza de comunicare, numărul de revizii, funcționalități suplimentare și experiența furnizorului.
Pot accelera procesul dacă plătesc mai mult?
Nu neapărat. Calitatea unui site profesional necesită timp, indiferent de buget - nu se poate face un site bun peste noapte. Unii furnizori pot prioritiza proiectul dumneavoastră față de altele (dacă au disponibilitate) sau lucra în weekend pentru deadline-uri urgente (dacă este cu adevărat necesar). Ce nu este posibil: nu se pot sări peste etape esențiale fără a compromite rezultatul, nu se poate livra în 3 zile un site care necesită în mod realist 3 săptămâni de muncă. Întrebați furnizorul dacă poate accelera și în ce condiții, dar fiți realiști cu așteptările.
De ce durează atât? Nu este doar să instalezi o temă WordPress?
Instalarea temei WordPress este o mică parte din munca totală. Restul timpului se duce pe: înțelegerea afacerii dumneavoastră pentru a crea un site relevant, personalizare design pentru ca site-ul să nu arate generic, optimizare conținut (texte, titluri, descrieri pentru SEO), testare completă pe toate dispozitivele și browsere, optimizare viteză (compresie imagini, setări cache, performanță), verificări SEO (titluri, meta descrieri, structură heading-uri), revizii (implementarea feedback-ului dumneavoastră). Un site instalat în 2 ore vs un site realizat în 3 săptămâni au rezultate complet diferite în ceea ce privește calitatea, funcționalitatea și performanța în motoarele de căutare.
Ce se întâmplă dacă am nevoie urgentă de site (eveniment, deschidere afacere)?
Discutați de la început cu furnizorul despre deadline-ul real și motivul urgenței. Dacă este posibil și are disponibilitate, furnizorul poate prioritiza proiectul dumneavoastră. Atenție la promisiunile nerealiste: dacă vi se spune site complet în 5 zile pentru un site de 15 pagini cu funcționalități, probabil nu veți primi calitatea așteptată. Unii furnizori refuză proiecte cu deadline-uri nerealiste pentru a nu compromite calitatea. Un furnizor serios va fi onest despre ce poate livra în timpul disponibil și va propune alternative (de exemplu, versiune minimă rapidă plus îmbunătățiri ulterioare).
Pot face modificări nelimitate în timpul proiectului?
Nu. În general, prețul inițial include 1 - 2 runde de revizii normale (ajustări de culori, texte, imagini, layout minor). Modificările excesive sau schimbările majore pot modifica atât durata cât și prețul proiectului. Ce este normal: ajustări de culori, fonturi, dimensiuni, corecții de texte, schimbări minore de layout. Ce depășește pachetul standard: schimbarea completă a designului după prima versiune, adăugare pagini noi neprevăzute, funcționalități suplimentare, mai mult de 3 runde de revizii. Discutați transparent cu furnizorul despre orice solicitare care depășește ce ați convenit inițial înainte de a continua lucrul.
Ce se întâmplă dacă vreau să adaug funcționalități noi în timpul lucrului?
Depinde de complexitatea funcționalității solicitate. Funcționalități minore (exemplu: adăugare hartă Google Maps, integrare feed Instagram): majoritatea furnizorilor le includ în prețul inițial, adaugă 1 - 2 zile la timeline. Funcționalități complexe (exemplu: sistem rezervări online, calculator personalizat, integrare CRM): necesită discuție despre cost suplimentar și timp adițional, poate adăuga 1-3 săptămâni la proiect, unii furnizori refuză să le adauge pe parcurs și propun un proiect separat ulterior. Cel mai bine: discutați toate funcționalitățile dorite de la început, în etapa de brief, pentru a evita surprize și costuri suplimentare.
Pot începe să folosesc site-ul înainte să fie 100% gata?
Da, după ce este publicat live puteți începe să-l folosiți tehnic. Dar este recomandat să așteptați finalizarea completă pentru că prima impresie contează - dacă vizitatorii văd un site în construcție sau incomplet, nu este profesionist. Dacă este urgent să fie live (de exemplu pentru un eveniment, lansare produs), puteți discuta cu furnizorul despre: publicarea unei versiuni preliminare minimale, finalizarea completă ulterior.
Ce se întâmplă dacă furnizorul întârzie din cauza sa?
Un furnizor profesionist comunică transparent și prompt. Dacă are o întârziere din partea sa (boală, urgență personală, volum de lucru mai mare decât anticipat): vă anunță imediat și explică situația, stabilește un nou termen realist, poate oferi compensații (ex: reducere la factura finală, servicii suplimentare gratuite). Red flag: nu răspunde la mesaje timp de săptămâni, continuă să promită gata mâine fără să livreze, nu oferă explicații pentru întârzieri. Soluție: includeți în contract clauze clare despre termene și penalități pentru întârzieri nejustificate, solicitați raportări periodice despre stadiul proiectului, păstrați toate comunicările în scris (e-mail) pentru dovezi.
Când pot să încep să modific singur conținutul site-ului?
După ce site-ul este predat complet. La predare, un furnizor serios oferă acces complet la backend (username plus parolă administrator). Recomandare: nu modificați cod sau setări tehnice dacă nu știți ce faceți - riscați să stricați site-ul.
Cât de des trebuie să comunic cu furnizorul în timpul proiectului?
Comunicarea eficientă accelerează proiectul semnificativ. Frecvență optimă de comunicare: la început (brief): comunicare intensă, zilnică sau la 1 - 2 zile, în timpul dezvoltării: răspunsuri la întrebări în maxim 24 - 48 ore, la revizii: feedback în maxim 2 - 3 zile de la primirea versiunii. Ce funcționează bine: răspunsuri prompte la întrebările furnizorului, un singur canal de comunicare agreat (e-mail, WhatsApp etc.), toate observațiile și modificările într-un singur mesaj nu 10 mesaje separate, claritate în feedback. Ce întârzie proiectul: răspunsuri după 5 - 7 zile, am fost ocupat, revin cu răspuns... timp de săptămâni, feedback vag sau contradictoriu, schimbarea părerii frecvent fără direcție clară. Regula de aur: dacă doriți site-ul gata repede, comunicați repede. Dacă furnizorul așteaptă 7 zile pentru un răspuns de la dumneavoastră, nu vă puteți aștepta ca site-ul să fie gata rapid.
Ce factori influențează cel mai mult durata proiectului?
Cel mai important factor: disponibilitatea materialelor de la client (texte, imagini, logo, informații). Dacă aveți tot gata proiectul merge mult mai rapid. Dacă lipsesc materiale trebuie să le creăm împreună ceea ce dublează timpul. Alți factori importanți: viteza de comunicare (răspunsuri în 1 - 2 zile vs răspunsuri în 5 - 7 zile face diferența dintre 3 săptămâni și 8 săptămâni), numărul de revizii (1 - 2 runde, care sunt normale vs 5-10 runde, care sunt excesive), funcționalități suplimentare solicitate pe parcurs, complexitatea designului dorit, perioada anului (sărbători, concedii etc.). Dacă doriți ca site-ul să fie gata rapid, pregătiți materialele înainte și comunicați prompt.
Cum pot accelera procesul de realizare a site-ului?
Aveți materialele gata din start (texte scrise sau informații foarte detaliate, logo în format bun, imagini de calitate, informații cât mai complete despre afacere), oferiți feedback clar și organizat, toate observațiile într-un singur e-mail nu 10 e-mailuri separate, evitați schimbări majore pe parcurs, nu solicitați design complet diferit după prima versiune, nu adăugați funcționalități noi neprevăzute.
Diferă timpul de realizare între freelancer și agenție web design?
Da, există diferențe. Freelancer cu experiență: de obicei 3 - 6 săptămâni pentru site standard, proces direct fără intermediari, comunicare rapidă, implicare personală. Agenție web design: de obicei 4 - 12 săptămâni, mai multe etape de aprobare internă, comunicare prin account manager (nu direct cu dezvoltatorul), procese mai formalizate. Important: mai rapid nu înseamnă automat mai bun sau mai rău. Depinde de experiența echipei/persoanei, procesele de lucru, volumul de proiecte simultane. Un freelancer poate lucra mai rapid pentru că are comunicare directă și mai puține procese birocratice. O agenție poate dura mai mult dar oferă backup (dacă cineva pleacă, alt angajat preia lucrul) și echipă completă de specialiști. Alegeți în funcție de buget, complexitatea proiectului și preferințele de comunicare.
Clienții s-au mutat online? Eu pot să vă ajut să ajungeți la ei!
Am ajutat multe firme, pot să fac asta și pentru dumneavoastră. Contactați-mă!